Cât costă o zi petrecută pe litoralul românesc

Cât costă o zi petrecută pe litoralul românesc

”Ținând cont că sejurul mediu de cazare este de aproximativ șase zile, iar costul mediu al unui sejur de șase zile este de aproximativ 650 de lei putem estima ca un turist la mare cheltuie în medie 50 de euro (n.r. 220 de lei) pe zi pentru toate serviciile”, a declarat Aurelian Marin, citat de Digi 24.

Turiștii spun, însă, că nu se pot limita la o anumită sumă pe zi, deoarece tentațiile sunt mari, iar prețurile pe măsură.

Spre exemplu, o oră de plimbare cu skijetul, una dintre cele mai apreciate distracții pe litoralul românesc, costă 350 de lei.

Iar, dacă sunt pretențioși la cazare, turiștii pot ajunge să dea întreaga sumă estimată de președintele ANAT doar pe camera de hotel.

În plus, patronii de hotel citați de Digi 24 raportează un grad de ocupare de sută la sută, iar patronii teraselor și restaurantelor susțin că încasările au crescut chiar și cu 30% față de anul precedent.

În weekendul trecut, cel mai aglomerat de la începutul sezonului estival, peste 240.000 de turiști au luat cu asalt litoralul românesc, încasările raportate fiind de 90 de milioane de lei, scrie Digi 24. De aici, rezultă un cost mediu pe zi de 375 de lei, mai mare cu 155 de lei decât cel estimat de șeful ANAT.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Cei care au permis CATEGORIA B nu au voie, sub nicio formă. Regula spune că...
Bomba anului în lumea mondenă. Pe cine a refuzat Cătălin Botezatu
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
În câți ani crede Elon Musk că Inteligența Artificială va depăși oamenii?
×